"Romance harnice care curata casele europencelor lenese"

Cu totii cred ca am auzit cel putin o data din gura romancelor noastre plecate in strainatate la munca prin casele strainilor afrimatia: "Italiencele (nemtoaicele, etc.) sunt lenese, nu fac nimic in casa." Daca ar fi indeajuns de harnice incat sa faca si curatenie romancutele noastre ar ramane fara paine; asta cred ca omit respectivele in rationamentul lor acuzator. Venind aici am vazut ca multe femei stau acasa cu copiii lor pana pe la 4 ani, ca nu exista crese, ca multe dupa vreo trei ani abia isi iau cate un job cu juma' de norma, ca si mai multe, care-si permit evident, desi au copiii mari raman totusi acasa si cu toate ca nu muncesc isi angajeaza si menajera. Vazand toate astea incepusem sa cred ca exista un gram de adevar in spusele romancelor noastre harnice. Totusi nu ma impacam cu o intrebare: cu ce-si umplu timpul aceste femei "lenese"? Prin magazine nu vezi mai multe femei decat in magazinele din Romania, mai mult adolescente si pensionare. Pe strada, nici atat. Mister. Tot invartindu-ma prin viata de zi cu zi a orasului si cunoscand-o, incet-incet mistereul a inceput sa se risipeasca. Intai am inceput sa observ multimea femeilor care alearga sau pedaleaza prin parcuri, apoi am vazut cat de multe magazine cu articole pentru lucru manual sunt si ca sunt multe femei care chiar cumpara tot felul de chestiuni care dupa mine sunt prostii. Cu siguranta ca multi din cei care citesc (daca citeste cineva) cel putin au zambit citind expresia "lucru manual". Intr-adevar crescuti in scolile comuniste am invatat ca expresia lucru manual e echivalenta cu a pierde timpul. Nu-i chiar asa. Mamele de aici cumpara tot felul de materiale (exista carti pe tema asta, chiar si cursuri contra cost) si isi invata copiii sa faca tot felul de lucruri interesante: decoruri, jocuri, jucarii etc. De-asta nu vezi copii in fata blocului si nici in parc prea multi. Ce mai fac femeile cand nu lucreaza? Merg la cursuri. Am fost surprinsa sa vad ca la cursul de engleza de seara de la ora opt 80% din cursanti sunt femei trecute de 40 de ani (nemtoaice dupa vorba si port). La fel era si in sala altaurata, la cursul de franceza. Institutia respectiva, in care urmez si eu cursurile de germana organizeaza multe alte cursuri si nu par sa n-aiba clientela. Acuma cred mai degraba ca nu suntem noi romancele mai harnice, avem doar preocupari diferite, ni se pare mai important sa fie praful sters la zi in casa. Ce-i drept, din pacate, de cele mai multe ori, nu ne permitem sa avem alte preocupari si nici sa ne dorim sa avem alte preocupari.

Copilul din vis

Nu stiu altii cum sunt dar eu mi-am imaginat intotdeauna viitoarele etape ale vietii precum si diversele personaje care vor juca rolurile principale in viata mea. Bineinteles ca rareori visul a coincis cu realitatea. Unul din primele vise a fost ca pentru majoritatea fetitelor, acela de a deveni mama. Incetul cu incetul mi-am creat o imagine a viitorului meu copil. In special pe perioada in care am fost insarcinata, asteptandu-l si citind o multime de carti despre copii, mintea mea deja construise o schita detaliata a celui care urma sa vina pe lume. "Va fi destept, va fi vesel, va fi cuminte, va fi curios, va avea ambitie, etc." Ei bine acum pot spune ca acest copil din vis a fost si probabil inca este cea mai mare piedica in a fi si a deveni o mama super. Am citit de nenumarate ori ca fiecare copil este unic si exceptional in felul lui insa de fiecare data cand copilul din realitate nu se ridica la inaltimea celui din vis dezamagirea era greu de suportat si poate inca este. Plus ca vin laudele celorlate mame care se grabesc sa bata toba la fiecare mica reusita a copiilor lor. Si fara sa vrei compari nu doar cu copilul din vis ci si cu alti copii. Copilul meu nu vrea sa manance cantitatea x de legume si cantitatea y de fructe, copiul meu nu sta sa se joace singur toata ziua, copilul meu nu merge inca la 10 luni, copilului meu nu-i place nu stiu ce mancare, copilul meu nu face fata cu calm frustrarilor, etc. Incet, incet incepi sa oscilezi intre a crede ca nu esti o mama destul de buna si intre a crede ca nu ai un copil reusit. Oh Doamne, ce mama prostuta am fost/sunt! Imi place sa cred ca am reusit sa ma despart oarecum de copilul din vis. Meritul nu-mi apartine ci se datoreaza copilului din realitate care mi-a aratat pe zi ce trece ca in multe privinte ii da ceata copilui din vis. Copilul din vis nu-mi cuprindea obrajii cu manutele oferindu-mi cei mai dulci pupici si nici n-avea asa zambete minunate. Mda, e greu sa renunti la vise si mai ales la cele care-l privesc pe puiutul tau. Mi-ar placea sa cred ca m-am invatat minte dar... nu cred ca am atata intelepciune. Iarta-ma dragul meu copil din realitate! Iarta-ma ca am vist atea chestii stupide pentru tine!

De ce?

De ce mi-am tras blog?
1. Pai ce? Numa' barbatu-miu? Io de ce nu?
2. M-am trezit cu mult timp liber, in alta tara, cu prieteni ocupati, si avand multe de spus (nu neaparat interesante dar multe). Cu alte cuvinte am hotarat sa-mi notez gandurile si sa nu-i mai inund pe cei dragi cu efuziunile mele de "intelepciune".
Asa ca... sa vedem ce-o iesi.