De ce se mai mira lumea

La scurt timp dupa ce am venit in Germania mi s-a parut fantastic ca lumea nu se holbeaza la tine. La vremea aia aveam un baiat de cca. doi ani plin de personalitate si frustrari de om mic in fata unei lumi mari si pline de reguli, asa ca in mod frecvent mi se intampla ca in mijlocul strazii sa se puna jos si sa urle din toti rarunchii. Atitudinea oamenilor din jur pe care eu am asociat-o cu discretia m-a facut sa ma simt confortabil. Mi-era de ajuns ca ma confruntam cu o situatie dificila asa ca privirile dezaprobatoare erau ultimul lucru de care as fi avut nevoie. Perioada aia s-a incheiat demult iar mie mi-a ramas in cap ca nemtii isi vad de treburile lor. Pana acu' cateva zile. Fetita mea de doi ani jumate nu face istericale insa are obiceiul de a dormi cand ii este somn indiferent de imprejurari. A adormit in diverse sitatii care de care mai imposibile insa situatia care a pus capac este cea ilustrata in fotografia de alaturi: la supermarket. Eram la cumparaturi cand imi spune simplu "mama mie mi-e somn, vreau sa dorm". O intreb consternata: "aici? acum?" iar ea imi raspunde senin "da" iar in secunda doi si-a pus capul pe pachetele cu faina, si-a sprijinit piciorul in cutia de cus-cus si genunchiul pe budinca si a adormit. Si a tot dormit vreo 45 de minute pana am trezit-o noi. In tot acest timp toti cumparatorii cu care ne-am intalnit s-au uitat lung la copil, apoi la mine iar apoi unii si-au intors privirea jenati in alta parte, altii mi-au vorbit comunicandu-mi mirarea iar altii pur si simplu au zambit si au trecut mai departe. Se terminase cu discretia. De fapt ei nu se holbeaza la semenii lor pentru ca de obicei nu reprezinta nimic iesit din comun, nu pentru ca prin educatie sunt ei un popor discret. Nu-mi venea sa cred ca celor din jur li se pare absolut normal ca un copil sa se tavaleasca pe jos ca si cum ar fi posedat de forte malefice in schimb li se pare iesit din comun ca un copil doarme intr-un loc nepotrivit. Dar... asta este... nu exista societate perfecta.