Bine ai venit în lumea adulţilor!

Băieţelul meu de şapte ani juca azi un joc cu sora lui de patru ani. Cea mică, văzând că pierde teren,  a început să protesteze la adresa regulilor jocului încercând să le schimbe. Când frate-su nu a fost de acord a început să plângă. Am încercat să vorbesc cu ea dar a început să ţipe şi mai tare. Conflictul a escalat iar frate-su nu înţelegea de ce. "Mama, e doar un joc, putem să jucăm cum vrea ea." Aşa că l-am luat de o parte şi i-am explicat că nu e bine să cedeze lacrimilor ei deoarece asta ar încuraja-o pe sora lui să dezvolte un comportament negativ şi anume să plângă de fiecare dată când nu-i convine ceva. "Mamă dar mă doare inima să o văd plângând" a replicat el. "Te înţeleg, însă dacă nu vrei ca sora ta să devină o plângăcioasă trebuie să îţi întăreşti inima şi să rămâi ferm pe poziţie." "Na super! Bine ai venit în lumea adulţilor!" şi-a spus el cu voce tare plecând din cameră posomorât. A ţinut-o pe soră-sa în braţe până s-a liniştit însă n-a schimbat regulile jocului. Trebuie să recunosc faptul că deşi eram convinsă de justeţea atitudinii mele, am simţit replica lui ca pe o palmă. Dar... asta e... să fi părinte înseamnă uneori să joci un rol ingrat.

Moş Craciun

Se apropie Crăciunul. Lumea aleargă în jur după cadouri. Apoi le pun sub brad şi îşi mint copiii că le-a adus Moş Crăciun sau Pruncul Isus (fiecare după cum crede). Şi fac asta convinşi fiind că totul face parte din Magia Crăciunului. Şi se bucură văzând ochii mari de mirare şi savurează cel puţin o lună înainte ameninţările de genul "dacă nu eşti cuminte n-o să vină Moşul". Da, e frumos şi are farmec pentru adulţi dar îşi mai aminteşte cineva cum a fost când eram noi copii? Eu îmi amintesc. Îmi amintesc cum într-o noapte am văzut-o pe mama cum punea cadourile sub brad crezând că eu dorm. M-am prefăcut că dorm mai departe şi am privit-o in ochi pe mama a doua zi în timp ce mă minţea. N-am zis nimic şi am privit-o cum ma minte şi anul următor. M-am simţit mică, umilită, prostită pe faţă de fiinţa în care eu aveam totală încredere. Bineînţeles că în timp m-am obişnuit cu ideea că părinţii mint şi m-am străduit să cred că o făceau pentru binele meu.  Oricum nici în ziua de azi nu pricep ce credeau că e aşa grozav pacalindu-ne că un bătrân cu burtă se strecoară noaptea în casele noastre şi ne aduce cadouri. Dar conform legilor nescrise victima tinde să devină agresor aşa că urmând obiceiul fără să îmi pun prea multe întrebări devenind părinte am minţit şi eu la început când fiul meu era mic. Când avea vreo 5 ani însă m-am uitat în ochii lui nevinovaţi şi plini de încredere şi n-am mai putut să mint. Cum să-i clădesc respectul de sine păcălindu-l şi umilindu-l? Cum să-i spun că trebuie să aibă încredere în mine mintindu-l?

Aşa că, de Crăciun, la noi în familie fiecare pregăteşte cadouri pentru ceilalţi. Chiar şi copiii.

Mulţi prieteni se uită ciudat la noi considerând că le răpim bucuria copiilor, magia sărbătorilor de iarnă în timp ce noi considerăm că le acordăm respectul cuvenit chiar dacă sunt mici şi uşor de fraierit. Şi am convingerea că respectul acesta îmi va aduce la schimb respectul lor atunci când voi fi bătrână si credulă şi uşor de fraierit.