Prieteni

Când eram eu așa mai tânără, adică pană mai ieri, eram convinsă ca părintii trebuie să fie prieteni cu copiii lor, chiar dacă niște prieteni mai plicticoși dar în genere prieteni, înțelegându-le nevoile, oblojindu-i fără sa spună "ți-am spus eu!", fiindu-le alături și atunci când fac tâmpenii, etc. De fapt și acum îmi place ideea însă... din postura de părinte...  pare sa fie deodată mai greu. Azi i-am certat (am făcut aproape o criză de fapt) pentru că venind de afară au ales intrarea prin spatele casei, prin grădină și erau cu rolele în picioare: tocmai plouase, pământul era ud iar rolele lor făceau niște șanțuri frumoase în gazonul meu. Gazonul meu!!!! Lua-l-ar naiba de gazon! Nici nu i-am întrebat cum a fost afară, dacă s-au distrat.... nimic! Gazonul a fost mai important. Iar ei stăteau săracii uimiți și nu conteneau sa-mi explice că n-au știut, că nu s-au gândit că nu e bine să meargă cu rolele pe iarba. Dar nu m-am oprit. Nuuuu, am continuat! Mai ales că și bărbatu-meu m-a ambalat observând cat de  murdare sunt rolele. În final rolele s-au spălat, gazonul o să-și revină iar copiii au învățat ca.... ce-or fi învățat oare?
Un alt exemplu: noaptea trecută eram de serviciu și pe la ora 22:30 fi-miu îmi tot trimitea diverse prostioare pe viber de pe smart phone-ul câștigat de curând ca premiu (de la noi) pentru rezultatele foarte bune obținute la școală. În loc sa mă bucur că se gândește la mine și îmi trimite chestii haioase (în câțiva ani probabil nici n-o să-mi răspundă la telefon) singurul gând pe care îl aveam în cap era "de ce nu doarme la ora asta? sau dacă nu poate dormi de ce nu citește o carte? de ce pierde vremea cu telefonul?" Am reușit sa mă cenzurez și am stat puțin cu el la palavre după care i-am sugerat ca ar fi înțelept sa se culce.

Exemplele din păcate pot continua.... Așa că oricât de mult mi-ar plăcea, nu cred că o să pot să fiu prietena copiilor mei. O să încerc, o să fac tot ce pot însă... nu sunt foarte optimistă în direcția asta.