Prieteni şi copii

Am devenit părinţi printre primii din gaşcă. La început aveam în cap numai copilul cu râgâitul, cu scaunele, cu diversificarea, etc. Realizam totuşi că nu putem pretinde ca toate astea să-i intereseze şi pe prietenii noştri aşa că ne străduiam să vorbim despre altceva. Ne-am tot străduit şi între timp majoritatea prietenilor noştri au devenit şi ei părinţi. Acum discuţiile tind să se învârtă numai în jurul copiilor.  M-am tot străduit o vreme să caut alte teme de discuţii până când am realizat că e de fapt nefiresc să nu vorbim despre copii deoarece ei reprezintă un aspect acaparant din viaţa noastră. Iar prietenii se preocupă de aspectele importante din viaţa celor pe care îi consideră prieteni. Am realizat asta abia zilele trecute când vorbeam la telefon cu un vechi prieten care e încă burlac. Am pastrat legătura cu el deşi nu ne-am vazut de vreo 10 ani. Am discutat o mulţime de lucruri şi fără să îmi dau seama am respectat vechiul obicei de a nu vorbi despre copii cu cei care nu au la rândul lor copii. La sfârşitul convorbirii de 38 de minute mi-am dat seama că nu m-a întrebat niciodată ce fac copiii mei. Acum sunt mari şi aş putea să povestesc lucruri interesante despre ei. Dar nu m-a întrebat niciodată nimic despre copii. Când discut cu o prietenă care are un bebeluş mă străduiesc să ii ascult grijile legate de consistenţa scaunelor bebelusului ei deşi copiii mei sunt mari si am uitat povestea scutecelor. Însă pentru că e prietena mea grijile ei sunt importante pentru mine aşa că încerc să îmi amintesc despre scutece aşa cum si ea îmi ascultă grijile pe care nu le-a întâlnit încă. Aşa că atâta vreme cât copiii mă preocupă voi vorbi despre ei iar cei pe care nu-i interesează n-au decât să se ducă şi să îşi vadă de-ale lor.

P.S. povestea cu prietena preocupată de consistenţa scutecelor e ipotetică

Nu esti o mama cuminte

Zilele trecute ne-a vizitat o familie cu un copil de aproape trei ani. Un copil super prietenos şi simpatic. La un moment dat fiică-mea obosită fiind îşi cam pierduse răbdarea cu cel mic aşa că a început să îl trimită acasă. Capacul a fost când Băieţelul a vrut să-şi ia la revedere iar ea îi tot închidea uşa în nas. Evident că un asemenea comportament trebuia combătut aşa că am certat-o şi am trimis-o în altă cameră să simtă şi ea cum e să fi alungat. Am auzit-o bombănind în urma mea: "Nu eşti o mamă cuminte!" Am zâmbit în sinea mea şi am lăsat-o să bombăne.

Un 8 Martie special

Aici nu se sărbătorește 8 Martie. Se sărbătorește ziua mamei undeva prin luna mai. Cu timpul am început și noi să uităm să sărbatorim sau mă rog, ne amintim așa, mai spre seară. Azi a fost la fel. Sau... aproape. Diseară sunt de serviciu așa că mi-am propus să dorm pană mai târziu urmând ca soțul meu să se ocupe de copii. Dar copiii noștri aveau alte planuri. M-am trezit cu ei călare pe mine cu fețișoarele radiind: Mama, vino că avem o surpriză! Dragii de ei s-au trezit înaintea noastră și s-au gandit ca mai bine pregatesc micul dejun înainte să ne trezească. Totul era aranjat frumos pe masă, inclusiv tacâmuri. Pâinea era pusa deja la prajit în toaster. Pentru că nu au știut dacă o să mănânc cereale sau sandwich mi-au pus și farfurie și castron. Dragii de ei! Cum sa ma supăr pe ei că m-au trezit? Apoi stând la masă, mi-am amintit că azi e 8 Martie. A fost un cadou frumos!

Paradox

Mi-am făcut de câteva luni abonament la o sală de sport. Majoritatea celor care o frecventează vin cu maşina, lucru lesne de înţeles date fiind vremurile de mare grabă pe care le trăim şi faptul că respectiva sală dispune de un număr foarte mare de locuri de parcare. Ce nu înţeleg însă nici în ruptul capului, e faptul că lumea vine şi caută cu disperare loc de parcare fix lângă intrare de parcă n-ar mai putea merge 20 de metri pe jos. În fond lumea vine la sală să facă mişcare. Nu?