De la vise la concret

Fotografia mea
Nume:
Locația: Oberhausen, NRW, Germany

Viata de zi cu zi a unei mame e plina de descoperiri: in fiecare zi se redescopera pe sine, pe copii si lumea din jurul ei.

miercuri, 26 martie 2008

Mame şi pui


Iată că a venit ziua în care să ne aflăm în aşteptarea celui de-al doilea copil. După muuuuulte ezitări pornite bineînţeles din egoism, am trecut la treabă iar acum proiectul "bebe2" se apropie de jumătate. Argumentul principal pe care l-am luat în seamă în decizia noastră a fost acela de a ne autoconstrânge să încercam sa eficientizam metodele educative pe care le aplicăm în cazul lui Ștefan. Ştiu că sună prosteşte ce spun dar cam aşa am raţionat. Am remarcat că aveam tendinţa de a-l cocoloşi prea mult. Acum că bebe 2 e pe drum, încercam să îl ajutăm cât putem să devină independent. Mi-am dat seama că pentru multe mame e un sentiment placut ca puiul lor sa fie dependent de ele, în felul ăsta îşi asigură importanţă pe termen lung. Fiecare pas spre independenţă pe care îl face copilul e simţit ca o mare victorie şi totodata ca o pierdere. Dar nu numai atat; e tare greu sa ai rabdare si sa-l ajuti pe puiutul tau sa fie independent. Să se îmbrace singur durează un sfert de oră si bineînțeles că mama trebuie să stea lânga el sa-i dea indicații, să-l ajute când are nevoie... în timp ce să-l îmbrace ea pur si simplu durează 5 minute și nu e nici un stress și nici dezamăgirea de a explica ceva de 10 ori și a vedea că odorul nu pricepe și pace. Să mănânce singur... o alta provocare: durează mult și se lasă întotdeauna cu mare mizerie motiv pentru care mulți copii învață să mănânce singuri mult mai târziu decât ar fi dispuși ei s-o facă. De exemplu Stefan a început să manance singur abia pe la doi ani deși instinctul îl îndemna să faca asta de pe la 1 an. Acum că așteptăm încă un copil, m-am văzut silită să dau drumul puiuțului din cuib, ba mai mult, chiar să-l împing dacă vad că ezită. Mi-am adunat răbdarea de a-l ajuta să se descurce singur în cât mai multe privințe și am văzut ca se poate, cu un pic de exercițiu de voință din partea mea și răbdare din partea amândurora evoluează repede și frumos. Deja se îmbraca/dezbracă singur, încalță/descalță singur, se duce singur la toaleta pentru a-și face nevoile și multe altele deși înca îi stau și eu alături până își capătă doza necesară de siguranță. Azi a învăţat să se joace pe calculator. I-am cumparat un joc care îl ajută în dezvoltarea vorbirii şi a vocabularului. Iniţial credeam ca o să ne jucăm împreună el neavând destulă îndemânare în manipularea mouseului. Well, în jumătate de ora a învăţat sa tragă obiecte şi să le ordoneze în ordinea cerută iar într-o oră eram deja o prezenţa inutilă. Nu avea nevoie decât să-i dau ocazia să învețe. Oare cu doi cum o să fie?