Tinerete fara batranete...

Nu mai trecusem de vreo trei ani pe la casa părintească iar dorul și nostalgiile imi dădeau tîrcoale așa că mi-am luat bilete la avion și m-am dus s-o văd pe mama și totodată locurile tinereții mele. Am plecat fără copii. În primele ore acasă începuse să se instaleze sentimentul ca sunt din nou copil la mama însă destul de repede realitatea a început să mă zgâlțâie și m-am trezit: mulți dintre vechii prieteni au plecat demult prin alte părți iar cei care au rămas m-au șocat prin aspectul lor vârstnic (îmbătrânit). Am realizat ca deși mie mi se pare că sunt încă tânără (chiar așa mă simt) realitatea s-ar putea să fie diferită de percepția mea. În fond și la urma urmei la anul se împlinesc 18 ani de cand am terminat liceul, cu alte cuvinte voi sărbatori al doilea majorat. 18 ani!!!!! Asta înseamnă că cei care abia se nășteau pe vremea când eu terminam liceul termină și ei la rândul lor acum liceul. A fost ca un duș rece după un vis fierbinte. Da, mama mea se transformă pe zi ce trece într-o bătrânică, foștii mei colegi au incredibil de multe riduri în timp ce adolescenții plini de viață îmi sunt complet necunoscuți deoarece s-au nascut după ce eu am plecat de-acasă. Am pățit ca personajul din ”Tinerețe fără bătrânețe...”: m-am dus să-mi caut tinerețea și tot ce am găsit a fost propria-mi bătrânețe.