Fotografia mea
Nume:
Locația: Oberhausen, NRW, Germany

Viata de zi cu zi a unei mame e plina de descoperiri: in fiecare zi se redescopera pe sine, pe copii si lumea din jurul ei.

joi, 7 noiembrie 2013

Nevoi

     Am vazut noaptea trecuta o emisiune documentar despre mame abandonate de catre copii, mame care nu mai au nici o legatura cu copiii lor pentru ca pur si simplu copiii lor nu mai vor sa aiba de-a face cu ele. In prim plan era cazul unei mame care avea doua fete de 32 si 36 de ani si care nu voiau sa mai auda de ea. Reprosurile pe care i le faceau mamei lor erau de genul: "tot timpul avea treaba, niciodata nu avea timp de noi, chiar si cand stateam de vorba trebaluia prin casa". Iar mama pe de alta parte povestea cu lacrimi in ochi cum a muncit toata viata ca sa le asigure fetelor o existenta decenta. Sau "ne-a tratat tot timpul ca pe niste copii, n-a discutat niciodata cu noi" iar mama "am incercat tot timpul sa le protejez, sa nu le impovarez cu griji si ganduri". Si drama era ca desi fetele intelegeau tot ce spunea mama lor si intelegeau zbuciumul si durerea ei spuneau ca intre ele e o distanta prea mare ca sa se poata reapropia vreodata deoarece inca din copilarie ei au perceput-o pe mama ca pe un robotel care face o multime de treburi si ca nu-si amintesc sa fi existat vreo legatura sentimentala intre ele.
     Emisiunea m-a tulburat teribil si inca ma bantuie, nu ma pot opri sa nu ma intreb daca nu cumva le ofer copiiilor ceea ce ei de fapt nu au nevoie si ca ratez tocmai ceea ce pentru ei e important. Ma gandeam la nenumaratele dati cand le-am spus: "nu pot acum, asteapta sa termin..." sau uneori cand vin dimineata de la serviciu rupta de oboseala dupa o noapte alba, ii spun Luciei "imi pare rau draga mea dar nu cred ca sunt in stare sa-ti impletesc codite" si o trimit la tat-su sa-i puna doua clame in par. Cred ca nu as muri daca as face efortul sa incalcesc acolo doua cozi caci ea e oricum multumita. Poate pentru ea e important ca mama desi obosita isi face timp sa-i aranjeze parul pentru gradinita. Am muncit ca nebunii in ultima luna ca sa renovam casa si sa ne mutam, sa le amenajam camerele cat mai frumos, sa se bucure cand ne mutam. Insa ieri cand treceam cu masina pe strada unde locuiam inainte mi-a zis Lucia "Mama mi-e dor de apartamentul in care locuiam inainte". Am intrebat-o de ce ii este dor si mi-a raspuns unsor trista "pentru ca acolo eram mai aproape unii de altii". E adevarat ca vechiul apartament era cu 3 camere dispuse radial in jurul unui hol asa ca daca usile erau deschise era ca si cum ar fi fost o singura camera mare iar acum locuim intr-o casa cu trei nivele. Eu as zice ca e de bine ca nu ne mai deranjam unii pe altii asa usor insa uite ca ea o percepe ca pe o departare.
     Oare ce vor spune cand vor fi adulti? Vor avea timp sa-mi raspunda la telefon?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire