De la vise la concret

Fotografia mea
Nume:
Locația: Oberhausen, NRW, Germany

Viata de zi cu zi a unei mame e plina de descoperiri: in fiecare zi se redescopera pe sine, pe copii si lumea din jurul ei.

luni, 10 septembrie 2012

Retrospectiv

Azi m-am uitat puțin în urmă... În urmă cu cinci ani începeam acest blog. Ce multe s-au schimbat... Am recitit putțn. Copilul buclucaș a devenit intre timp un baiețel de toată lauda. Între timp i s-a născut o surioara care desi cam baietoasa... e domnișorică de-acum. Eu m-am asimilat între timp în societate, rareori mai compar România cu Germania. Am uitat de fapt cum funcționeaza multe lucruri în România iar pe cele ce mi le amintesc... nu mai sunt de actualitate.  Si am mai îmbătrânit între timp sau mai degrabă m-am mai domolit, ca un râu caruia i se lărgeste albia. Și... nici n-am observat când a trecut timpul. Orele s-au furișat în umbra rutinei și au dus cu ele zilele, saptămânile, lunile, anii... Hei! Viață! Un' te duci?

Acasa

Citeam câteva zile în urmă cum cineva plecat pe meleaguri străine vorbea cu patos despre fapul că oriunde te-ai duce tot străin ești și că orice ai face dorul de casă devine mai puternic... șamd. Eu nu simt deloc la fel. Am eu o problemă? Sunt deja 6 ani de când am parăsit România. Nici macar nu pot să spun că am plecat de acasă. De fapt ce înseamnă acasă? Pentru mine acasă a fost o vreme la mama dar de-acolo oricum plecasem demult. Și oricum nici la mama nu mă mai simțeam acasă pentru că... nu mai sunt copilul care a plecat cu 16 ani in urmă. De fapt cred ca pentru mine acasă nu are o locație anume ci acasă e acolo unde e familia mea. Cred că și dacă aș locui temporar într-o rulotă, pentru mine tot acasă ar fi câtă vreme asta ar însemna că acolo se adună seara familia mea. Când mă duc la mama regăsesc un loc plin de amintiri, regăsesc rude, cunoștințe însă mă simt în vizită. Regăsesc câte puțin din vechiul acasă în mâncarea facută de mama în mirosul zmeurii din dosul casei însă locurile, oamenii... totul s-a schimbat așa de mult încât îmi e străin. Am locuit o vreme în București. Acolo m-am simțit mai straină decât m-am simțit vreodata în Germania. Când ma duc în România oamenii se uită ciudat la băiatul meu care deși vorbește românește nu vorbește prea corect și are și un accent străin lor. În Germania vorbesc românește cu copiii mei și nimeni nu se uită ciudat la noi. Și-atunci inevitabil mă-ntreb dacă a fi străin și a te simți străin nu sunt cumva două noțiuni care nu iși trag seva din acelasi pamânt. 

duminică, 9 septembrie 2012

A fi femeie

Într-o zi, stând la masă cu copiii, fiul meu îmi spune plin de compasiune:
- Mama, ce păcat ca tu ești femeie și viața ta e așa grea!
Am încremenit pe scaun pentru ca eu sunt mulțumită de viața mea, în mare parte e așa cum am vrut-o. Soțul meu era la baschet cu băieții și nu ajunsese încă acasă.
- De ce spui asta, dragule?
- Păi tu tot timpul ai treabă: faci mâncare, curațenie, ordine, cumparături, speli rufe... 
- Și crezi că bărbaților le e mai ușor?
- Cred că da: tata se duce la serviciu, la baschet și din când în când face treabă în grădină sau face ceva de mâncare.
- Așa e, însă nu e așa simplu cum pare. Uite, în general lucrurile stau cam așa: la început există o femeie si un bărbat care au fiecare meseria și serviciul lui după care au copii care la început sunt tare mici și neajutorați. De obicei mama este cea care nu se mai duce la serviciu o vreme ci rămâne acasă cu copiii pentru că sunt așa mici și numai mama poate sa-i alăpteze și să-i ajute să prindă puteri.
- Deci tata nu poate să alăpteze? (se amestecă cea mică)
- Nu. Poate să-i dea lapte cu biberonul însă laptele de la mami are ceva special care încă nu poate fi cumpărat de la magazin. Uneori mama nu poate să rămână acasă si atunci copiii sunt crescuti de bunici sau de tătici (au urmat o serie de exemple de familii cu alte aranjamente parentale). În cazul nostru eu am stat cu voi acasa până v-ați făcut mai mari și apoi am reînceput să lucrez. Dar pentru ca vreau să fiu cu voi mai mult timp și pentru ca banii ne ajung, eu merg la serviciu mai puțin decât tata. Atunci când voi vă jucați eu ma ocup și de treburile casei. Tatal vostru petrece mai mult timp la serviciu dar cât timp e acolo și el muncește. Când ești adult trebuie să muncești iar în cadrul unei familii cei doi parteneri stabilesc de comun acord cum își împart treburile. Și să știți că eu prefer să vă am în preajmă chiar dacă în timpul ăsta trebuie să fac diverse treburi decât să fiu tot timpul plecată la serviciu și să nu va pot vedea decât 2 ore pe zi. Așa că dragul meu eu consider ca viața mea e frumoasă. În general viața de adult e grea însă important este să fie frumoasă.
- Ce păcat că eu nu o să pot să alăptez!

Evident că soră-sa a început să-i facă în ciudă cu faptul că ea o să poată să alăpteze și discuția s-a întors cât ai clipi la 180 de grade iar eu încercam de data asta să le explic copiilor că nu e asa rău să fi bărbat.

marți, 4 septembrie 2012

Anonimat. Sau nu.

Azi la Aldi casiera ma intreaba in germana daca stiu ca nu demult s-a deschis in orasul vecin un restaurant romanesc. Ups! Mi-am luat eticheta de roman cu mine? I-am raspuns tot in germana ca nu stiu nimic despre restaurant dar as vrea sa stiu de unde-mi cunoaste ea originile. Mi-a raspuns (tot in germana) ca m-a auzit vorbind romaneste cu fetita mea si cunoaste si ea limba deoarece si ea la origini se trage de pe aceleasi meleaguri ca si mine. I-am multumit de informatia cu restautantul si mi-am vazut de drum. Ma simteam deodata usor vulnerabila in anonimatul meu. Eu care credeam ca nu sunt romani in zona... eu care credeam ca ce sporovaiesc cu fiica-mea ramane intre noi... Ei bine... nu-i asa. De-acum voi fi cu siguranta mai atenta la conversatiile pe care le am in locuri publice in limba romana.