Al meu e mai mare!

Discuție în holul grădiniței. 3 băieți de 4 ani: Lino, Stefan și Leandro, fiecare având câte un frățior/surioară mai mici care erau și ei de față. Lino are un frățior de un an și câteva luni care de curând a început să meargă singur. Lino e tare mândru de asta. A înțeles că dacă nu poți rivaliza cu un frate mai mic atunci când e vorba de atenția primită poți măcar să încerci să-l reprezinți ca frate mai mare și-n felul ăsta să împarți cu el laurii (cred că așa s-a nascut PR-ul). A fost de ajuns să-i zâmbesc celui mic si Lino s-a sesizat imediat spunându-mi plin de emfază: "poate să meargă singur!" și ca să-mi dovedească, în secunda doi îl ridică de jos pe copil (saracul stătea jos încercând să-și scoată un papuc) și după ce-l pune în picioare, văzând că cel mic se uită nedumerit și stă îl împinge nerăbdător și autoritar: "hai mergi!" Cel mic pornește dezorientat, neavând nici un țel. Ceilalți doi băieți îl privesc invidioși. Stefan se uită încruntat la soră-sa care doarme în cărucior. Hotărăște să se laude totuși deși nu poate demonstra nimic: ”Sora mea merge foaaarte repede în 4 labe și dacă o țin de mână merge și în picioare. Și ea poate să poarte și rochiță.” Cu ultima i-o luat, ceillați sunt toți băieți și nici unul nu-i scoțian. Leandro îl priveste deznădăjduit pe frate-su care are doar două luni. Își dă seama că n-are nici o șansă în fața celorlalți așa că incearcă să suplinească prin entuziasm: ”Fratele meu e mic dar poate să țină o jucărie strâns în mână.” Ceilalți doi se uita la el nedumeriți: ”oare nu toți copiii pot să țină o jucărie în mâna? Poate nu... trebuie sa facem proba acasă.” Apoi trec la o discuție despre bicicletele din dotare.