De ce nu ne mai ajutam intre noi?

Când am venit în Germania am fost plăcut surprinsă de amabilitatea oamenilor şi bunele maniere care contrastau cu imaginea de "nemţi reci" la care mă aşteptam. Zilele trecute însă am fost părtaşă la o întâmplare care m-a făcut să mă întreb ce înseamnă de fapt amabilitatea. Mergeam cu autobuzul; la un moment dat urcă un moşulache pe la vreo 60 de ani cu un baston într-o mână şi cu o cafea în cealaltă mână. Autobuzul punându-se în mişcare şi neavând posibilitatea să se ţină de ceva prea bine, omuşteanul îşi cam vărsa cafeaua pe mână. De aşezat nu îndrăznea să se aşeze că nu cumva să verse cafeaua pe cineva. Primul impuls a fost acela de a mă duce să-i ţin cafeaua că să se poată aşeza. N-am făcut însă nimic. Am stat împovărată de tinereţea mea incapabilă să mă urnesc să-l ajut. Nu reuşeam să înţeleg de ce nu îndrăznesc să mă duc să-mi ofer ajutorul. Mi-am dat seama că ezitam din cauză că mă întrebam de ce nu-i oferă nimeni altcineva ajutorul, cineva care era mai aproape de el pentru că, aşa cum am spus, nemţii sunt oameni foarte amabili şi foarte săritori. Mi-am dat seama că a-i oferi în ziua de azi ajutorul cuiva e o chestiune foarte delicată. Acum orbul îşi spune nevăzător, handicapatul îşi spune persoană cu dizabilităţi etc. Toţi îşi neagă şi înfrumuseţează problemele şi să dea naiba să îndrăzneşti să te arăţi cumva superior oferindu-le ajutorul! La fel şi mulţi bărbaţi în vârstă se simt lezaţi dacă sunt trataţi ca fiind bătrâni. (Nu-i valabil în România unde arta victimizarii şi a obţinerii de foloase necuvenite încalcă orice chestiune de mândrie şi demnitate.) Aici dacă ai o problemă şi eşti mândru de ea toata lumea sare să te ajute; de exemplu o mama cu copil/copii, este ajutată la orice pas. Altfel nu ştii niciodată dacă nu cumva ai ajutat o babă să traverseze strada deşi ea nu voia să traverseze ci doar stătea să se odihnească pe trotuar privind strada. Moşuleţul de la care m-am luat eu acum cu vorba a coborât oricum la prima staţie şi a-l fi ajutat să se aşeze ar fi însemnat pentru el un chin în plus peste câteva minute când trebuia să se ridice. Exista într-adevăr posibilitatea ca omul să fi coborât ca să-şi bea liniştit cafeaua şi apoi să ia un alt autobuz (pentru cei care nu ştiu cu un bilet se poate circula o anumită perioadă de timp indiferent câte mijloace de transport schimbi). Nu pot ştii exact care i-a fost motivul, ştiu însă că, de multe ori, e greu să oferi ajutorul cuiva fără să rişti să-l jigneşti şi fără să-ţi pui înainte o mulţime de întrebări care de multe ori te fac să întârzii cu ajutorul până nu mai e nevoie.

P.S. Daca va gândiţi: "Da' ce-i mai trebuia moşului cafea la vârsta lui şi ce căuta cu ea în autobuz?", înseamnă doar că sunteţi puţin cam prea romani.