Persecuţie sau mania persecuţiei?

De curând am aflat că în Germania ca şi în alte state nu poţi să zici negru (schwarze Mann) ci persoană de culoare (farbige Mann). M-am gândit atunci din nou la problema minoritaţilot care se simt persecutate la orice pas, că de fapt de cele mai multe ori nimeni n-are nimic cu nimeni dar minorităţile continuă să se plângă de discriminare. Eu personal am folosit întodeauna sintagma "negri" deşi n-am avut niciodată nimic cu ei, dimpotrivă îi consider simpatici. Am crezut mereu că eu sunt destul de încrezătoare şi că eu nu pot fi atinsă de acest sindrom al maniei persecuţiei. M-am surprins însă trăindu-l chiar în mai multe situaţii. Am început prin a-mi pune problema daca nu cumva cei din jur se amuză în sinea lor sau mă dispreţuiesc dincolo de amabilitatea lor, datorită germanei deloc fluente pe care o practic. La nivel raţional îmi dau seama ca totul se petrece doar în mintea mea mai ales că toată lumea îmi spune ca vorbesc bine ţinând seama că sunt doar de un an aici. Zilele astea soţul meu trebuie sa zboare in Franţa iar şeful lui s-a oferit să îl ia la el pe Ştefan cât sunt eu la cursuri. Bineînţeles că amabilitatea omului a fost decodată de creierul meu ca fiind drept milă acordată unui biet imigrant cumsecade. Şi ca să continui seria stupizeniilor debitate de propriu-mi creier marturisesc un cosmar recurent. Se face că mergem în România la părinţi şi la un moment dat vine în vizită o vecină cu un copil de vreun an şi jumătate şi zice: "Cum? Ştefan încă nu vorbeşte? Păi al meu zice de toate, ştie şi poezii, hai mama să spunem o poezie!". Mă rog, uneori e o fetiţă, alteori e vorba de un cântecel... dar subiectul e acelaşi. Ştiu ca Ştefan o sa vorbească într-o buna zi, poate mai multe limbi decât alţii, ştiu foarte bine ca sunt imigranţi cu cel putin 5 ani de stat în Germania şi care vorbesc mai prost ca mine însa problema rămâne: mi se pare ca cei din jur sunt atenţi doar la minusuri şi că încearcă sa ma persecute. Asta e o inepţie! De cele mai multe ori celor din jur nici nu le pasă ca eşti negru, ca vorbeşti bine sau prost sau cât de corect vorbeşte ori câte poezii ştie copilul tâu. Poate că preferăm să ne simţim persecutaţi, în felul ăsta autoconferindu-ne importanta pe care, minoritari fiind, n-o avem întotdeauna. Sau cine stie....