Plictiseala indoor

      Locurile de joacă indoor le-am cunoscut când baiatul nostru a ajuns pe la vârsta de 2 ani. De atunci de fiecare data cand mergeam într-un astfel de loc aveam parte de muuuulta mişcare pentru că iniţial cineva trebuia să-l însoţeasca pe el la joacă iar apoi ca să o însoţesc pe fica mea care micuţă fiind nu ţinea ritmul şi nici nu reuşea peste tot singură. Chiar daca nu mă căţaram cu ei pe undeva, tot trebuia să-i urmaresc pentru cazul în care se întâmplă ceva şi trebuie intervenit. Mereu i-am invidiat pe părinţii care stau şi citesc ziarul.
      Ieri am avut programat că merg cu copii mei şi cu un prieten de-al lu' fi-miu la Kidsplanet (acolo unde pe la 3 ani fi-miu reuşea să se rătăcească dacă nu ne duceam cu el) aşa că mi-am pregatit caserole cu ardei, castraveti, mere, sandwichuri şi bautură şi hai să mergem. După discuţii legate de cine şi unde stă în maşină am reuşit sa ajungem la locaţia dorită. Nici nu apucasem sa platesc intrarea caci cei trei năzdrăvani stateau deja lipiţi de uşa în dosul căreia îi aştepta atâta distracţie. Începusem sa ma întreb daca nu cumva am fost prea curajoasă să-mi asum responsabilitatea de a mă duce singură într-un astfel de loc cu doi băieţi de 6 ani si o fetiţa de 3 ani. Am încercat să-mi adun curajul spunându-mi ca macar uşa de la intrare nu poate fi deschisă decât de adulti aşa că macar nu-i voi pierde. Am recapitulat conţinutul trusei medicale de urgenţe în caz de accidente, am tras aer adânc în piept si am intrat. Ne-am ales o masă la care să ne stabilim tabăra, s-au schimbat rapid în echipament adecvat (nici măcar fică-mea nu mi-a cerut ajutorul) şi aşteptau aliniaţi să le dau permisiunea de a rupe rândurile. (Le spusesem de acasă că dacă sunt ascultători o să mai merg cu ei şi altă dată.) Le-am reamintit baieţilor că lor, în calitate de copii mari şi de gentelmani, le revine sarcina de a avea grijă de cea mică şi le-am dat startul la joacă. Am despachetat ronţănelele, paharele, sticlele cu suc şi apa, am aranjat totul pe masă, am făcut ordine la haine si papuci şi mi-am scos din geantă cartea pe care mi-o luasem aşa într-o doară fără speranţa ca voi putea citi. Ei bine m-am saturat de citit. În cele şase ore cât am stat acolo am citit cât n-am mai citit de nu ştiu când: copiii m-au întrerupt doar când veneau să bea sau sa ronţăie câte ceva. Cei mari au avut grijă de cea mică, nimeni n-a căzut, şi în afară de câteva mici conflicte apărute între ei... totul a decurs incredibil de bine. Dacă n-aş fi avut cartea la mine m-aş fi plictisit îngrozitor. De-acum începe pentru noi ca parinţi mult aşteptata fază: plictiseala indoor. Poate data viitoare o sa iau mai mulţi copii cu mine. Aşa.... de plictiseală.