Greu cu copii dar mai greu fara

Puiutii mei au plecat pentru cateva zile in vizita la niste prieteni. In prima zi fara ei am dormit pana la ora 10. Ma tot trezeam si ma uitam speriata la ceas, apoi imi aminteam ca nu am pe nimeni care sa trebuiasca hranit, imbracat, pregatit de gradinita sau scoala... si adormeam la loc. M-am trezit si am recapitulat: diseara sunt de serviciu si pana atunci am de facut cumparaturi, curatenie si rufe de spalat. Bun. In ce ordine? Pai... n-are importanta, fac ce am chef si cum am chef: nu am copii de dus/adus, nu trebuie sa pun masa nimanui, nu trebuie sa strang dupa nimeni... asa ca sunt libera. Nu trebuie sa incadrez cumparaturile in timpul in care copiii sunt plecati, nu trebie sa fiu acasa cu masa gata la o anumita ora, nu am nici un fel de constrangeri. Daca imi ramane timp pot chiar sa dorm putin dupa-amiaza (de cand n-am mai facut asta oare?). Toata ziua am trebaluit IN LINISTE. A fost tare bine. De fapt nu a fost bine. A fost doar usor. Si sinistru. Casa e ingrozitor de linistita, lipsita de viata parca, pustie. Azi nu a alergat nimeni la mine strigand "Mamaaaa", azi nu mi-a cantat nimeni un cantecel nou, nu mi-a desenat nimeni nimic. Cum sa pun masa la pranz si sa mananc singura in tacere? fara sporovaiala lor?  Si uite asa,  inainte de sfarsitul zilei incepusem deja sa ma intreb daca nu-i pot lua totusi acasa mai devreme decat stabilisem initial. O fi ea viata fara copii mai usoara dar e ca o ciorba fara sare si piper: poti sa pui in ea cate legume vrei, n-o sa aiba nici un gust.