Azi m-am speriat ca o sclifosită

Am fost la shopping vreo trei ceasuri. Cu cele trei sacoșe rezultat al trudei mele m-am îndreptat agale spre mașina parcată nu prea departe, bucurându-mă de soarele primăvăratic. M-am urcat în mașină și când să pornesc mototrul cineva îmi bate în geam. Întorc repede capul să văd cine e. Un bărbat la vreo 40 de ani, prost îmbrăcat și neîngrijit stătea lângă mașină și îmi făcea semn să cobor geamul. Am înlemnit. N-am putut să fac altceva decât să mă holbez la el și să apăs butonul de blocare a ușilor. M-am speriat. M-am speriat ca proasta ziua în amiaza mare. Omul probabil nu voia decât să ceară bani sau... sau poate pur și simplu avea nevoie de ajutor. Iar eu în loc să-l întreb pe om unde-l doare, m-am fixat ca proasta pe aspectul lui neîngrijit. Văzându-mi expresia feței și auzind clicul sistemului de închidere centralizată, sărmanul om a plecat. De parcă m-aș fi născut în puf, de parcă n-aș fi auzit povestea lui Nastratin Hogea de nenumarate ori încă de pe vremea când eram la grădiniță, de parcă n-aș fi trait aproape 30 de ani într-o țară care alimentează întreaga Europă cu cerșetori. N-aș fi crezut vreodată că o să ajung să înțeleg cu adevărat că dacă, printr-o împrejurare nefericită, ajungi la coada societății, e aproape imposibil să te ridici din nou din cauza prejudecaților celor îmbuibați care ajung să gândească în clișee așa cum am făcut eu azi: ”barbat prost îmbrăcat = răufăcător”.