Fotografia mea
Nume:
Locația: Oberhausen, NRW, Germany

Viata de zi cu zi a unei mame e plina de descoperiri: in fiecare zi se redescopera pe sine, pe copii si lumea din jurul ei.

marți, 16 iulie 2013

Concurs de citit

Azi, băiatul meu a participat la un concurs de citit în cadrul școlii: câțiva copii aleși din toate clasele școlii primare au citit un text în fața întregii școli. A luat locul doi. Nu știu cum se face însă că cei de la școală nu m-au informat cînd se ține concursul, sau mi-au trimis înștiințare prin copil dar a pierdut fi-miu hartia, sau.... mă rog, important este ca n-am fost azi acolo. Când a venit acasă și mi-a povestit că azi a avut loc concursul respectiv  îmi venea să urlu de ciudă că nu i-am fost alături. Mititelul e doar în clasa a doua și știam că are emoții să citească în fața întregii școli (discutasem deja despre asta când mi-a spus că a fost ales să participe la concurs). L-am strâns în brațe încercând să-i spun cât de rău îmi pare că nu i-am fost alături dar el spre surprinderea mea mi-a răspuns senin: ”Nu-i nimic mama, mi-am închipuit că ești acolo în mulțime și că îți citesc doar ție. Nu știu cum dar am tot timpul sentimentul ca ești mereu cu mine.” Pur și simplu mi-au dat lacrimile de emoție.
O să urmeze cu siguranță niște discuții aprinse între mine și învățătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire